Povestea lui Radu Ionescu
M-am născut și am copilărit în București. Acum, la 33 de ani, dețin un restaurant numit Kaiamo, fondat în 2018. Până la vârsta asta, am încercat să mă autodepășesc în fiecare aspect al vieții mele. Mi-am obținut diploma de la una dintre cele mai prestigioase școli culinare din lume, Le Cordon Bleu London, al doilea institut gastronomic din lume și cel mai prestigios la acea perioadă, pentru Grand Diplome, cursul complet de Cuisine & Patisserie.
În copilărie, am fost răsfățat de bunici, mai ales în bucătărie. Îmi amintesc foarte bine de bunica mea, Bobo, gătind neobosit clipă de clipă la plita cu 2 ochiuri din camera mică.
Bunica gătea în fiecare zi câte un alt preparat, pentru că eram atât de răsfățat din punct de vedere culinar încât nu puteam să mănânc același lucru de două ori. Ea gătește și acum pentru mine și îmi dă pachet ca să nu mănânc shaorma la 1 dimineața, ce mai găsesc deschis când plec de la restaurant. Mâncarea ei are în continuare același gust. În plus, bunica mea, Bobo, este prezentă și în bucătăria Kaiamo, fiind superstarul restaurantului.
Gătitul a apărut din necesitatea de a-mi face mâncare la Londra, pentru că era scump să mănânci în oraș sau takeaway. Dar pe măsură ce am început să gătesc, am descoperit că este o activitate care mă relaxează. Gătitul a început ca o plăcere, apoi a devenit o pasiune și în cele din urmă o obsesie.
Toți cei din jurul meu au fost un real sprijin, asta și pentru că au văzut o evoluție în stilul meu de gătit. Când am descoperit conceptul de fine dining, a fost dragoste la prima vedere și am decis că asta vreau să fac pentru tot restul vieții mele. Pentru orice public, fie el format din 2 vecini sau oaspeți de viță nobilă.
Am petrecut nouă luni participând constant la școală, în programul de Grand Diplome, modulul de bucătărie și patiserie, cursuri pe care le-am făcut fără pauză. Apoi, am continuat cu trei luni de cursuri de master în gastronomie moleculară și management de restaurant, timp în care a trebuit să-mi finalizez lucrarea de licență — un concept de restaurant cu toate ideile și detaliile. Proiectul a fost evaluat de șapte membri, inclusiv managerul de la The Ritz și alți oameni grei din industrie care au oferit o părere pragmatică despre restaurantul fictiv.
Proiectul meu de absolvire de la Le Cordon Bleu a fost un restaurant care aducea un tribut României. Iar din acel proiect s-a născut și marele meu plan. Visul meu era să pun România pe harta lumii. Nimeni nu credea în mine; toți credeau că sunt doar o altă persoană venită din Londra, care se joacă de-a restaurantul luat de mami și tati și n-o să reziste. Toate pariurile au fost împotriva Kaiamo.
Dar realitatea a dovedit contrariul. Kaiamo a fost recunoscut la doar două luni de la deschidere, primind premiul pentru cel mai bun restaurant nou deschis în București, un val de admirație pe care nu mă așteptam să-l câștig atât de curând.
După aceea, a urmat recunoașterea internațională de la THE WORLD'S 50 BEST Family, Ghidul Gastronomic apreciat internațional creat de San Pellegrino, „50 BEST DISCOVERY” unde KAIAMO a fost inclus în Top 1.000 BEST locații din lume și mi s-a acordat titlul „Great Chefs of Tomorrow” de către Gault & Millau România.
Am vrut să ofer României ceea ce credeam că îi lipsește în acel moment. Am vrut să demonstrez că se poate și în România. De aici mi-a venit ambiția. Și acum, noul vis este acela de a ridica nivelul gastronomic colectiv din România. Niciun ghid sau piață nu au fost vreodată schimbate de un singur restaurant, nicăieri în lumea asta. Este nevoie de un efort colectiv, și cu cât o să înțelegem mai repede asta, noi toți cei din piață, cu atât lucrurile se vor desfășura mai ușor. Pentru că România are nevoie și de micii producători care să livreze marfa către mai multe restaurante, precum și de furnizorii mari, care să ofere acces și continuitate la o ofertă clară de produse. E nevoie și de pizzeria din colț, și de zahanaua aia veche și de micăria sau brutăria aia din cartier. Ai nevoie de tot ca să atragi turiștii.
Sunt fericit că prin restaurantul fondat de mine, Kaiamo, am reușit să duc visul excelenței la un bun final, acela de a aduce conceptul de fine dining în preparate inspirate din gastronomia românească.