Povestea lui Radu Bălăceanu
LifeBox a prins viață ca un vis comun al unor oameni cu viziuni similare. Totul a început din entuziasm și dorința de a oferi o alternativă sănătoasă la fast-food și alimentația tradițională. Eu și Florin (Scarlat) ne-am întâlnit într-un context în care eram pe părți diferite ale mesei – el era pe atunci director operațional într-un lanț de pizzerii, eu directorul unui mare procesator online de livrări de mâncare. Ne-am simpatizat foarte mult reciproc, ne-am respectat reciproc, am negociat mult la acel moment, iar ulterior s-a creat o prietenie. Ne-am întâlnit de câteva ori “la o bere”. Într-una dintre discuțiile noastre, Florin mi-a povestit despre un concept de alimentație sănătoasă foarte popular în Polonia, despre care el la rândul lui auzise de la Lukasz, al treilea partener al nostru. Mie, având insight-urile domeniului în care lucram în ceea ce privește mâncare sănătoasă și gap-ul de pe piață, le-am spus că este o idee absolut genială. Așa am decis să lansăm acest concept unic în România, pentru toți cei care vor să își îmbunătățească stilul de viață, fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și gustul mâncării. Asta văzând și simțind din experiența proprie că oamenii au tot mai puțin timp liber, viața de zi cu zi devine din ce în ce mai aglomerată și mai agitată, ceea ce nu ne permite să avem un program constant al meselor principale.
Am pornit cu un capital inițial modest, dar cu un arsenal bogat de cunoștințe și conexiuni în industrie. Îmi aduc aminte de zilele acelea de început, cu toată agitația și emoțiile pe care le-au adus. Concepeam meniuri, discutam cu influenceri și nutriționiști, încercând să punem la punct totul, să optimizăm procesele. Imaginați-vă... Florin, în METRO, cu un cărucior jumătate plin, cu mine la telefon, amândoi obosiți, dar plini de speranțe, făcând socoteli să putem plăti cumpărăturile. Acele momente, deși epuizante, ne-au apropiat mai mult și ne-au dat și mai multă determinare, visând la ziua în care camioanele de la METRO vor veni încărcate la noi. Șapte ani mai târziu fix asta se întâmplă.
Am lansat LifeBox în martie 2017, după un an de pregătire intensă, în care am studiat comportamentul consumatorilor români și am definitivat conceptul nostru: mâncare sănătoasă, echilibrată și gustoasă, livrată la ușa clienților. Fiind primii pe piața de healthy food, ne-am propus să ne implicăm activ încă de la început în schimbarea stilului de viață al românilor și ne-am asumat rolul destul de dificil de a educa consumatorii să înțeleagă beneficiile pe care le are o alimentație sănătoasă și echilibrată pentru sănătatea lor. Am cooptat în echipa noastră un medic nutriționist specializat în obezitate infantilă și pe Alex Cîrțu – Chef-ul LifeBox. După luni de zile și o colaborare bazată pe multe discuții - să le spunem - constructive, cei doi au ajuns la cel mai bun rezultat: echilibrul perfect între gust și sănătate.
Nu totul a fost ușor; au existat momente de îndoială, epuizare și dorința de a renunța, mai ales când încă jonglam cu alte joburi și munceam noaptea pentru a transformă o idee, un vis, în realitate.
Vânzările scăzute în anumite perioade, cum ar fi vara, ne-au adus provocări considerabile, dar ne-au învățat și multe despre reziliență și despre importanța de a ne susține unii pe alții. Am înțeles că împreună, ca o familie, putem să depășim orice obstacol. Am învățat să optimizăm, să adaptăm, să ne apropiem de clienți și să le îndeplinim dorințele, personalizându-le experiența cât mai mult posibil. Ne-a motivat să vedem cum oamenii se îndrăgostesc de brandul nostru și de filozofia noastră, să vedem cum clienții noștri adoptă un stil de viață sănătos, cum LifeBox devine parte din rutina lor zilnică. Nu vindem diete, ba din contră - încercăm să schimbăm concepția potrivit căreia dacă mănânci sănătos ești la dietă, noi doar punem la dispoziție o altă componentă a unui stil de viață sănătos, pe lângă sport și odihnă.
Ne dorim să ajungem și mai departe, să ducem Lifebox în cât mai multe orașe, să ne extindem atât în retail, cât și în B2B. Știm că drumul nu va fi ușor, dar suntem gata pentru provocările viitoare, cu lecțiile învățate și cu partenerii noștri de încredere alături.
Iar dacă vorbim de parteneri, în antreprenoriat, e important să fie bine aleși. Pentru noi, de exemplu, parteneriatul cu METRO a contat mult. METRO a înțeles nevoile noastre, a văzut potențialul și ne-a oferit exact ceea ce aveam nevoie pentru a ne dezvolta și mai mult.
Pentru antreprenorii la început de drum, sfatul meu este să nu se teamă să învețe, să asculte și să fie deschiși la parteneriate. Să se înconjoare oameni pozitivi, care oferă critică constructivă, asta este esențial. Și nu uitați, banii vor veni dacă vă concentrați pe onestitate, calitate, consistență și respect față de clienți. Aceasta este filozofia pe care noi, la Lifebox, o împărtășim și o valorificăm în fiecare zi. Noi am dorit ca prin tot ceea ce facem să reflectăm aceste valori, să construim un brand autentic și apropiat de clienții săi. Și cred că am reușit.
Îmi place să cred că am construit mai mult decât un simplu business; am construit o comunitate.